Sărbători de suflet vs. coronavirus

E seară. Destul de târziu. Nu e ca și cum aș avea vreo obligație pentru care să mă trezesc de dimineață. Dar, de când cu coronavirusul, am decis să mai stau puțin de vorbă cu mine. Și cel mai bine îmi este dimineața. Doamne, ce-am mai stat la povești! Nu ne mai întâlniserăm de mult. Cine? Eu și cu mine. Ne zăream în trecere și, culmea, ne aminteam una de cealaltă atunci când aveam nevoie să dăm vina pe cineva când lucrurile nu ieșeau așa cum aș fi vrut.
În fine, zilele trecute, ne-am întâlnit pentru prima dată după multă vreme, în momentul în care mi-a venit în minte faptul cert că vin sărbătorile. Și dacă vin, ce? Au mai venit și în alți ani. Da, dar acum vine Paștele, Învierea lui Iisus Hristos. Păi s-a mai întâmplat asta. Apoi a început conștientizarea.
În ultimii ani nu mai apucam să simt că vin sărbătorile. Încheiam cu școala, făceam bagajul și plecam spre Piatra Neamț. Acolo toate erau pregătite: casa primenită, bucatele gătite, ouăle vopsite. Venea noaptea Învierii și mergeam să luăm lumină. Repede, ca să apucăm să stăm împreună cu prieteni pe care-i vedem rar. Și unde-i sărbătoarea? N-am apucat să aflu că trebuia să ne întoarcem în București. Fă din nou bagajul. Îngrămădește ce a adus iepurașul copilului, niște mâncare că mama a gătit, parcă, pentru toți vecinii și e păcat să rămână.
Anul ăsta e altfel. Acum știu și mă bucur. Simt o emoție atât de puternică încât parcă mă doare în piept. Dar e plăcut. O lacrimă se prelinge. De bucurie. Doamne, ce emoție! Vin sărbătorile! Se apropie Învierea lui Iisus! Răzvan, să iei vopsea de ouă. Cozonac nu mă apuc să fac. Dar trebuie să avem în casă! Și cozonac și pască! Le comandăm. Eu o să fac un drob. Comandăm și friptura de miel că eu n-am făcut niciodată. Făcea mama. O să fac și un cheesecake. Lui Evan îi place mai mult decât pasca. Și în noaptea Învierii e musai să ieșim pe balcon, să cântăm cu toții „Hristos a înviat din morți!”. Doamne, vin sărbătorile! Bine că am apucat să spăl geamurile și să dau cu aspiratorul. Dacă eram la școală, nu apucam să fac toate astea pe-ndelete.
Dar sărbători departe de cei dragi? Ce-i asta? Nu poate coronavirusul să ne țină departe. Este fix vremea când ar trebui să fim cu părinții, cu frații și cu surorile, cu toți cei dragi. (Conștiința tocmai îmi plesnește una peste față: în ultimii ani nu apăreau toți pe lista de întâlniri.) Dar am rezolvat: o să punem laptopul în capul mesei, ca pe un oaspete de cinste și, online, o să ne vedem cu toții. O să fim aproape. Aproape cum n-am mai fost de multă vreme.
Anul ăsta chiar vin sărbătorile! Să le primiți cu toții în tihnă!

Rupere! De ritm, firește! Sau despre cum am început să alerg

Azi am început să-nvăț de-adevăratelea cum e cu alergatul. Până acum cred că mă jucam de-a alergatul. Nu că ar fi dat bine pe Facebook sau pe Instagram, dar chiar voiam să mai fac și altceva decât antrenamente funcționale; și-am zis eu că nu dau greș cu alegerea.
Cam așa a fost, mai ales după ce am găsit în Herăstrău o super-gașcă de alergători, #321sport. Împreună cu Radu Restivan (faină poveste are!), oamenii ăștia își luau angajamentul să-i ajute pe cei care se-ncumetă să declare răspicat #PotSaZbor (pe pista de alergare) #DeLa1La21 (la un semimaraton din mai). Cu ei, marțea devenise ziua mea de postări laudative la propria persoană, despre cum alergam eu tot mai mult.
Deși e tare departe de mine locul lor de antrenament pentru ziua de miercuri, azi am zis să încerc. Zis și făcut: pregătit echipament, pregătit băutură cu electroliți și carbohidrați  pregătit shake-ul proteic de refacere, făcut temele pe drum, adică citit ce înseamnă antrenamentul de miercuri: "În fiecare miercuri la 19:00 organizăm antrenamente săptămânale specifice la o intensitate mai mare și vom include, de-a lungul timpului, long runs, intervale, fartlek, tempo și forță". Ups! Apăreau niște cuvinte noi pentru mine; pe unele le intuiam, pe altele mi-am propus să le descopăr ușurel-ușurel.
Ajung pe pistă, în Complexul sportiv Lia Manoliu. Lume multă și faină. Apare Radu și ne anunță că facem "fartlek". Mă gândeam c-o face intenționat. A ales exact ce-mi era mai greu să-mi reprezint. Dar am aflat repede că e vorba de un antrenament specific, cu ruperi de ritm, care are ca scop crearea unei obișnuințe pentru organism de a distribui oxigen organelor vitale, ceea ce duce la creșterea vitezei.
Am zis: "Hai că-i bine! Marțea viitoare fac cei 12 km în mai puțin de o oră." Mi-a trecut destul de repede.  După încălzire și 2 ture de pistă în ritm lejer, a început antrenamentul propriu-zis. Primul gând - "Renunț!". Dar, mai apoi, "Hai să fac măcar 2 ture și-o iau spre casă". Noroc că n-am plecat. Până la final, am alergat 10 km.
Se pare că treaba asta cu alergarea nu e doar un context pentru postări faine. E o treabă serioasă care, în ceea ce mă privește, începe să genereze obiective mărețe.
Iar poza de la început reflectă destul de bine tot ceea ce-am spus. Poza color din colaj mă reprezintă pe mine, la început, când alergarea-mi părea foarte la îndemână, o joacă de oameni mari, ceva mai serioși. E făcută în același loc, pe pista Lia Manoliu, cu vreo câteva zile în urmă,  când am probat niște echipamente UnderArmour, inclusiv noii pantofi de alergare. Poza alb-negru, pe care am mai colorat-o eu nițel, ne surprinde seara, pe pistă, pregătiți să mai depășim un obstacol, chiar fără să știm.
Mulțumesc, #321sport! Multumesc, Radu! Să știi că au contat încurajările de pe traseu, atât cele de ieri, pe final de cursă în Herăstrău, cât și cele de azi, când eram cu limba atârnată de-un cot.
Ne vedem săptămâna viitoare!

Dăruitori și primitori

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt o norocoasă. Primesc exact lucrurile de care am nevoie pentru ceea ce vreau să devin. Care va să zică, sunt un primitor care-și dorește să devină dăruitor. De fapt, cred că sunt deja, măcar pentru faptul că vă împărtășesc din experiențele acestui weekend.
Zilele acestea e în plină desfășurare Convenția Internațională de Fitness "Fit for Future". Nu știu dacă, din proprie inițiativă, aș fi ajuns acolo. Noroc că, în calitatea mea de primitoare, m-am trezit cu o surpriză grozavă: o invitație la eveniment din partea Elenei Dragnea. Pe Elena am cunoscut-o la sala unde mai mergeam din când în când să fac mișcare; face niște antrenamente de nota 10. Nu e numai despre calitatea ridicată a exercițiilor pe care le propune, ci e despre energia pe care o aduce. Așa se explică faptul că, la convenția de care vă spun, a adunat cea mai faină gașcă.
Revenind la poveste, pentru niște ore bune, am avut parte de niște clase de mișcare extraordinare: "Strong by Zumba", Functional Training cu Gabriel Pană, Fun Fitness cu Gabriel Sebastian (Super jocuri! Sigur o să le fac loc în programul meu.), Pilates cu Mihaela și Andrei Mutu. Fiecare antrenament a venit cu elemente care mă vor ajuta să duc la alt nivel partea de mișcare pe care o practic.
Mâine vor urma clasele de Cycling, Bodypump, Bodycombat și altele din categorie. O să fie o zi plină!
Acasă mi-am oferit recompensa: o cină delicioasă,  binemeritată.

Chiftele de dovlecel, cele ciufulite, și chiftele de năut s-au potrivit grozav cu sosul din iaurt de soia, cu usturoi și un amestec de condimente pe care mi l-am adus din Corfu. Lipia graham era crocantă fiindcă a fost coaptă în prăjitorul de pâine. Salata - delicioasă, poate și datorită semințelor de dovleac și stafidelor care nu prea se văd în fotografie.

Să tot fii primitor și să primești o astfel de zi!

Mulțumesc și dau mai departe!

Să-mi fie de bine!

Bună masă am mai servit la cină!
Aș fi vrut ceva... Nu știam prea bine ce. Foame îmi era, dar simțeam că nu pot să-mi încarc stomacul cu cine știe ce. Parcă-mi cerea organismul niște proteină (asta mi-ar fi dat repede senzația de sațietate; și pe termen lung), dar carne la cină? Nu intra. Cel puțin nu aseară.
Noroc că există proteine vegetale și noroc că am mereu în casă o cutie de năut gata fiert.
Îl am din mai multe motive:
- Pot să fac o mulțime de rețete: îl combin divers în salate, fac humus (și ăsta divers, în funcție de condimentele pe care le aleg etc.) și,  pe deasupra, sunt preparate pe care le fac imediat.
- Vine cu o grămadă de beneficii: e sursă de proteină vegetală (cum spuneam), reglează glicemia, ajută digestia prin conținutul de fibre, bun pentru sănătatea oaselor și a sistemului cardiovascular. Cu cele mai multe n-am probleme. Acum. Și prefer să nu am nici peste 50 de ani. Așa că fac de pe acum astfel de alegeri.
- Și, nu în ultimul rând, am năut în casă pentru că-mi place.
Dar, revenind la cina mea, ce să fac cu năutul, să mai schimbăm puțin obișnuințele. Daaaa! Niște falafel! Dar se face din năutul crud, hidratat câteva ceasuri bune. Ei, și ce! Îmi fac eu falafelul meu! A ieșiiiiiit... grozav!
Și,  de ca și cum nu eram destul de norocoasă, mai dau, în frigider, și peste câteva legături de pătrunjel! Tabbouleh să fie! Dar n-aveam bulgur. Nu-i nimic. Avem quinoa. Și  vine numai bine: o altă sursă de proteină vegetală care, combinată cu năutul, asigură gama de aminoacizi pe care mai greu o poți pune în farfurie numai din vegetale.
Ce bun a fost! E drept că și eu sunt destul de pricepută la gătit. 😁 Răzvan nu mai putea fi oprit. Noroc că, la un moment dat, mâncarea se mai și termină. Evan încă nu gustă din toate "chestiile mele sănătoase". Dar nu-i nimic. Știu măcar că va fi adultul care va face cu mai multă ușurință alegeri corecte.
V-am spus cât de bun a fost? Să-mi fie de bine!

Să-ți faci o zi bună!

Fiindcă vreau să am controlul a ceea ce devin, aleg din când în când câte o conferință la care să particip. Aleg una care, prin conținutul său, să mă ajute să-mi clarific, să-mi ordonez, să interiorizez ultimele achiziții, fie în plan personal, fie în plan profesional. Și, indiferent de motivul pentru care aleg conferința, am deseori surpriza să rămân cu câte un element care n-are nicio legătură cu motivul inițial.
Așa a fost și cu ziua bună. Ne spunem mereu unii altora "Să ai o zi bună!", lucru care, potrivit urării, stă în seama hazardului: să ai norocul de a avea o zi bună, când de fapt urarea ar trebui să fie "Să-ți faci o zi bună!". Exact! Asta înseamnă că stă în puterea ta să faci din fiecare oră a zilei un motiv de sărbătoare. Sau măcar să încerci.
În fine, încerc acum nu numai să salut și eu in acest fel, dar chiar să fac din fiecare zi o zi bună.
Încep de dimineață,  firește,  fiindcă e momentul din zi care imprimă direcția. Sunt mai multe lucruri pe care îmi propun să le introduc în rutina mea de dimineață, însă un obicei deja e bine înrădăcinat: un mic dejun echilibrat, care sa-mi asigure energia de la prima oră.
Fac în  așa fel încât micul dejun sa-mi ajute organismul din cât mai multe perspective:
- De cele mai multe ori, micul dejun e un shake, ceva în stare lichidă. Astfel organismul, în loc să consume energie cu digestia, își vede liniștit de treaba lui de la acea oră și, anume, detoxifierea pe care, da, o face singur. Noi putem cel mult să-i creăm condiții pentru asta.
- Apoi mă străduiesc ca micul dejun sa conțină toți nutrienții care fac ca organismul să funcționeze la cote maxime: carbohidrați complecși care se vor transforma în energie distribuită uniform, pe o perioadă mai lungă de timp,  proteine care vor asigura senzația de sațietate și vor fi bază pentru construcția celulară, grăsimi bune care vor facilita procese celulare din organism, vitamine, minerale, antioxidanți și treaba e bună.
E drept că uneori mi-e greu să le am pe toate în farfuria (a se citi "paharul") de dimineață,  dar am noroc cu soluții pe care le găsesc cu ușurință pe piață.
Firește, hidratarea joacă și ea un rol foarte important, așa că diminețile mele încep cu multă apă, fie ca atare, fie în ceaiul care mă și energizează, fie în shake, fie în toate la un loc, așa cum se întâmplă de regulă.
În rest, atitudine pozitivă, mișcare, oameni dragi în preajmă și mustăți de motan care așteaptă să-i fac si lui ziua bună.

De gustibus

Gusturile nu se discută! (Zic unii.) E și nu e așa. Dar, cu siguranță, se cultivă.
Nu am mâncat întotdeauna controlat. Nici catastrofal, dar nu prea aveam habar ce e în farfurie. Important era sa aibă gust. Acum știu că acel gust care te îmbie să mai mănânci o porție e dat de zahăr și grăsimi. Iar când am decis să le scot din alimentație, măcar parțial, a fost dureros: nu mai exista gust. Credeam eu.
Noroc că sunt o persoană conștiincioasă și destul de disciplinată. Dacă am zis "nu", e "nu".
Deci, să introducem lucruri noi si sănătoase! Primele - legumele. Mi se confirma că toate legumele aveau gust de legume și nu erau bune deloc. Le-am acordat o șansă și le-am făcut loc în farfuria mea. Și bine am facut! Acum savurez aromele nu numai în funcție de legume, dar și aceeași legumă are gust diferit, în funcție de soi (vezi ardei roșu, galben sau verde - mai ales de grădină).
Au urmat provocări noi: soia și produsele din soia. Era ca și cum ai fi vrut să mănânci burete sau... nici nu am un alt termen de comparație. Și, până la urmă, la ce mi-ar fi trebuit? Poate pentru o proteină completă care să nu vină la pachet cu grăsimi saturate! Atunci soia să fie!
Am gustat și eu diverse sortimente de tofu și ajunsesem la concluzia că nu voi mânca niciodată așa ceva. Până am descoperit un sortiment în cutie verde (nu dăm nume, ci spunem doar că începe cu Ine și se termină cu dit). E drept că prefer variantele cu ardei, cu mărar sau cu chimen. Uneori îl pun pe tigaie antiaderenta încinsă; îmi place maxim. Acum am ajuns să-mi cumpăr special tofu fiindcă-mi place.
La fel am pățit și cu iaurtul de soia. La început nu puteam să-l mănânc decât combinat: fie îmi făceam un sos pentru felul principal, cu usturoi, mărar sau cu amestec de condimente cu baza oregano, fie îl serveam la gustare, cu fructe. Acum imi face foarte mult și simplu.
Surpriza cea mai mare și cea mai plăcută vine din faptul că acum pentru mine gustos înseamnă alimente adevărate, complete, nicidecum zahăr și grăsimi.
Cred cu tărie că e despre a ne cultiva gusturile!

Magia Crăciunului

Vă salut cu drag, azi, în ziua plină de magie în care sărbătorim Nașterea lui Iisus!
E o zi care pentru unii înseamnă cadouri, pentru alții - mese îmbelșugate. E drept că întotdeauna Crăciunul vine cu toate acestea, dar țin să reamintesc celor care uită că ziua de astăzi e o zi a speranței, o zi de petrecut alături cu cei dragi fiindcă doar astfel, împreună, putem cânta „ Astăzi s-a născut Hristos!” și doar împreună, cu încredere, putem simți magia zilei sfinte.
Da, e și o zi a generozității, însă marea bucurie vine mai mult din ceea ce oferim decât din ceea ce primim. Și când cu toții dăruim gânduri bune, cerul ni le întoarce înmiit.
Și, până la urmă, când ne adunăm în jurul bradului, e drept că punem pe masă cea avem mai bun.
Și parcă m-aș opri puțin aici pentru a vă povesti cum am pregătit noi masa de Crăciun.
Fiindcă ne place să fim împreună cu cei dragi într-o astfel de zi, am invitat la noi prieteni dragi, să cinstim împreună Nașterea lui Iisus. Însă vrem să fie o seară plăcută, nu una după care să nu ne mai putem ridica de la masă fără niște cărbune activ sau alte remedii care, cu siguranță, nu vor putea elimina toate toxinele unei mese mult prea încărcate. Așa că m-am gândit ce să pun pe masă, astfel încât să ne bucurăm de o masă de Crăciun tradițională, dar nutritivă și ușor de digerat.
În primul rând, i-am invitat pe oaspeți suficient de devreme astfel încât să întindem masa pe câteva ore bune, astfel încât să nu încărcăm stomacul cu o tonă de alimente într-un interval scurt.
O să-i întâmpin cu cu un aperitiv făcut în așa fel încât să guști din toate, dar în cantitate mică:

• Piftia e din curcan și e pregătită în recipiente foarte mici: 2-3 înghițituri și e gata. Printre bucățile de carne, am scăpat și felii de morcov și pătrunjel, astfel încât să aducem un aport cât de mic de fibre.
• Ca să introduc și brânza, am pregătit o ruladă făcută dintr-o clătită aparte, cu o bază din supă de roșii și cu o umplutură din urdă; astfel, avem un aport de proteină care nu vine la pachet cu multe grăsimi satutare, așa cum se întâmplă cu alte brânzeturi.
• În locul mezelurilor din carne de porc, am pregătit o altă ruladă din piept de curcan care îmbracă o umplutură de carne tocată bine condimentată, astfel încât aroma să persiste și după ultima îmbucătură.
• Iar pentru că masa cerea ceva mai multe legume, niște guacamole ar completa perfect: avocado aduce grăsimile bune, iar roșiile și ceapa aduc și ele elemente nutritive importante.

După o pauză în care ne vom  bucura de cântecele de stea vine, așa cu era de așteptat, friptura:

• Carnea e pregătită separat de legume care, altfel, ar fi tras toate grăsimile saturate din carne.
• Fiindcă asocierea cu carbohidrați e dificilă, am preferat niște sticksuri de cartofi dulci copți la cuptor.
• Salata e obligatorie: salată verde, spanac, roșii, castraveți, ardei gras și ce-o mai fi pe-acolo - un pat bun de fibre pentru friptura din care ne vom strădui să nu mâncăm decât o porție rezonabilă.

Fiindcă sunt și copiii prezenți, nu puteau lipsi dulciurile. Însă am avut grijă ca și acestea, chiar dacă vin cu niște calorii la pachet, să fie măcar unele nutritive:

• Biscuiți cu ciocolată și portocale, pregătiți din făină konjac și făină de migdale care vin cu un aport de proteină vegetală, ciocolată neagră, toate îndulcite, nu prea tare, cu sirop de arțar care aduce minerale greu de găsit prin alte alimente.
• Iar tortul, da, e un tort Oreo fiindcă n-am scăpat de poftele piticești. Dar și aici mi-am băgat coada, pentru un plus de nutriție: pentru blat am ales biscuiți digestivi, din făină integrală. Umplutura e brânză, ce-i drept destul de grasă, deci vom servi doar porții miiiiiiici. 
• Și fiindcă în astfel de zile se consumă și băuturi, aplicăm și noi ce trucuri putem:
• Pentru copiii avem suc de mere, făcut din mere de Voinești pentru care îi mulțumesc Alexandrei, colega mea care în fiecare toamnă mă aprovizionează cu sucul curat, făcut din merele culese chiar de ea, și suc de portocale pe care o să-l facem pe loc dacă se cere.
• Cei mari vor însoți paharul de vin de muuuuuuuultă apă. Cunoscătorii știu de ce.

Iar Cappuccino, motanul casei, va primi și el o porție generoasă de hrană umedă care-i place atât de tare!
Și, pentru toți, ingredientul principal va fi, desigur, VOIA BUNĂ!
Să aveți sărbători în tihnă, cu oameni dragi în preajmă!
Să ne vedem în 2020 în cea mai bună formă, recunoscători pentru ceea ce avem și pregătiți pentru un an de împliniri!

Construiți-vă amintiri!

Weekendul trecut a fost unul de pomină. Au fost câteva seri care m-au făcut să realizez și mai bine cât de important este să-ți construiești amintiri. Fără amintirile din copilărie și din adolescență, n-aș fi putut savura la maxim evenimentul desfășurat la Romexpo, Nostalgia la televizor.
Am descoperit conceptul în vară, în Cluj Napoca, pe una din scenele de la Untold. A fost una dintre scenele cele mai populare și, pentru mine, surprinzătoare. Nu-mi venea să cred că adolescenții de astăzi știu toate versurile din cântecele adolescenței mele și că se bucură de acele ritmuri cel puțin la fel de mult ca și mine. I-am redescoperit apoi prin septembrie, pe Calea Victoriei, în București, pe o stradă laterală, blocată special pentru cei care voiau, cu nostalgie, să guste din aroma anilor '90 și mai încoace. Tot atunci anunțaseră cea mai mare petrecere marca Nostalgia. Nu puteam să lipsesc.
Ne-am cumpărat biletele din vreme și am anunțat pe toată lumea că vom fi acolo.
Surpriza a fost mare căci nu doar muzica m-a purtat înapoi în timp, dar toate colțurile amenajate remarcabil: sufrageria copilăriei mele, cu mileul de pe televizor și cu telefonul fix cu disc, alimentara cu rafturi pe care stăteau împrăștiate câteva sticle de ulei și câteva conserve, Tetris, strămoșul jocurilor portabile de astăzi, calculatoare și televizoare cât un sfert din cameră, cu purici cu tot, cei generați de semnalul slab de la antenă (în condițiile acestea am văzut cum echipa de fotbal a României a pierdut cu 2 la 0 în fața Suediei). Pentru toate am plătit cu file din Carnetul de cecuri pentru alocație.
Oameni de seama noastră, tineri... (de aici ar putea reieși că eu nu mai sunt tânără, ceea ce ar fi greșit; mă simt ca la 20 de ani!), adolescenți, toți au încercat să se încadreze în atmosferă: unele purtând uniforma școlară de atunci, cea cu carouri și cu șorțuleț albastru, alții alegând un sandviș cu parizer, dar toți cântând și dansând.
Povestind despre toate acestea, realizez că a fost un weekend în care mi-am construit noi amintiri. Rămâne de văzut în ce zi le voi accesa și mă voi bucura de ele.
În rest, o altă grijă a mea e să-l învăț pe Evan, băiatul meu, să-și creeze și el amintiri. Sper să fac parte și eu din cât mai multe din ele!
Spor la amintiri valoroase!

Gustă bucuria!

Așa cum spuneam în articolul anterior, scriu aici cu intenția de a-i lăsa și pe alții să vadă că poți să faci lucrurile cu bucurie și, în caz că cei care citesc acum n-au aflat cum, cu drag le voi împărtăși din experiențele în urma cărora eu mi-am servit lecțiile.
Primul lucru de făcut e să vrei să trăiești cu bucurie. Dar să-ți enunți doar dorința nu e de ajuns. E nevoie de acțiune,  iar acțiunea derulată fără un plan, la voia întâmplării ar putea sa nu te ducă exact acolo unde iti imaginai  sau, dacă ajungi la destinație, e posibil să fie destul de târziu.
Așadar, e timpul să-ți clarifici ținta: unde vrei să  ajungi,  ce-ți dorești pentru tine, cum te vezi trăindu-ți fiecare zi peste vreo 3 sau poate peste vreo 5 ani? Fii explicit, detaliază-ți în amănunt proiecția in viitor.
Când scopul e clar, planifică acțiunile care te vor duce acolo. Pentru unele dintre demersurile pe care vei avea nevoie să le întreprinzi s-ar putea sa nu ai abilitățile sau resursele necesare. Atunci nu-ți rămâne decât să le construiești. Și nu uita! Suntem ființe sociale! Verifică-ți lista de cunoștințe și vei vedea că sunt acolo persoane care te-ar putea sprijini: unii prin abilitățile pe care le au, alții prin informația pe care o dețin sau poate prin instrumentele pe care le au la îndemână; unii pot fi un umăr de sprijin sau ureche care să te asculte și, crede-mă, sunt momente cand astfel de oameni fac cât toți ceilalți la un loc .



S-ar putea ca drumul spre a trăi cu bucurie să nu fie cel mai ușor. Tocmai de aceea oprește-te din loc în loc și hrănește-te cu bucuriile mici pe care le vei găsi la tot pasul dacă deschizi bine ochii: o frunză ce-și poartă culorile în drumul dintre crengile copacului până la pământ, un nor în formă de ursuleț pufos cu care obișnuiai să te însoțești la culcare, piscul de munte semeț pe care tocmai l-ai cucerit, replica plină de haz a actorului pe care îl aplauzi, melodia pe care dansezi până în zori.

Abia aștept să ne întâlnim la capătul drumului spre a trăi cu bucurie!
Să-ți faci o zi bună!

Enjoy 2 Be You

E o seară plăcută de noiembrie. E seara când, în sfârșit, am decis să scriu despre cine sunt și ce vreau să fac în perioada care urmează.
Sunt Laura Andrieș, o persoană optimistă care a decis să împărtășească din experiențele sale celor care încă nu au găsit plăcerea de a se bucura de sine. Asta după ce, în urmă cu vreo 4 ani, mă regăseam exact în categoria celor care-și spun „Iubește-te așa cum ești!”, dar care reușesc să facă acest lucru doar până în fața primei oglinzi. Și poate că era exact felul în care subconștientul încerca să mă protejeze faptul că în casa noastră nu exista nicio oglindă mare. De fapt aveam doar oglinda de la baie. Iar cu una de dimensiuni mai mari mă întâlneam, în general, atunci când mergeam la cumpărături. Să-mi iau o haină nouă devenise o experiență traumatizantă în cadrul căreia mă întâlneam cu mine așa cum nu-mi doream.
Am decis să fac o schimbare, însă nu aveam încredere că aș fi reușit singură. Răzvan, soțul meu, m-a susținut de la început în tot procesul de transformare ce avea să urmeze.
Mi s-a confirmat ceea ce nu era prea greu de ghicit. Kilogramele în plus și lipsa de energie aveau legătură cu stilul de viață. Aveam nevoie să fac schimbări.
Cea mai mare schimbarea a fost aceea de a privi noul fel de a mă hrăni nu ca pe o dietă restrictivă, ci ca pe un stil de viață care-mi va aduce starea de bine; nu urma sa-mi creez frustrări pentru ceea ce nu aș fi avut voie să mănânc, ci aveam să mă bucur pentru fiecare gust nou pe care-l descopeream.
Ușor a venit și pofta de mișcare. Mai întâi făceam scurte plimbări cu bicicleta, apoi am făcut un obicei din asta, pedalând până la serviciu și înapoi, e drept, când vremea era suficient de bună.
Începusem să simt că, într-adevăr, foamea vine mâncând. Pentru mine nu mai era de ajuns să-i întreb pe alții cum să am grijă de mine. Voiam să-mi pot personaliza singură un plan alimentar sau un antrenament în sală. Și, uite așa, am devenit mai întâi instructor de fitness și antrenor personal, apoi  - tehnician nutriționist.
Acum mă bucur de viață, de mine, alături de soțul meu și de băiatul meu grozav care, la 10 ani, deja mă întreabă cum să facă alegeri corecte. În fiecare zi am grijă ca în farfurie să-și facă loc alimente nutritive care să aducă organismului tot ce-i este necesar și, fiindcă știu că ceea ce oferă stilul de viață modern nu mai satisface nevoile corpului, am ales să suplimentez nutritiv acolo unde e nevoie. Nu am ignorat consumul de apă și, dacă tot sunt atentă cu ce consum, am ales și o apă pe măsură: antioxidantă, alcalină, microstructurată. Mișcare - cât de des se poate. Tocmai am încheiat un weekend cu 2 x 10 km de alergare, lucru pe care nu l-aș fi crezut posibil.
Însă mai e de lucrat la cea mai bună versiune a mea. Somnul nu e destul, iar loc de creștere e întotdeauna. Așa că mă veți afla din când în când la câte vreun curs de dezvoltare personală.
Până să ne vedem data viitoare, aveți grijă să vă simțiți bine cu voi înșivă! Enjoy 2 be you!