Construiți-vă amintiri!

Weekendul trecut a fost unul de pomină. Au fost câteva seri care m-au făcut să realizez și mai bine cât de important este să-ți construiești amintiri. Fără amintirile din copilărie și din adolescență, n-aș fi putut savura la maxim evenimentul desfășurat la Romexpo, Nostalgia la televizor.
Am descoperit conceptul în vară, în Cluj Napoca, pe una din scenele de la Untold. A fost una dintre scenele cele mai populare și, pentru mine, surprinzătoare. Nu-mi venea să cred că adolescenții de astăzi știu toate versurile din cântecele adolescenței mele și că se bucură de acele ritmuri cel puțin la fel de mult ca și mine. I-am redescoperit apoi prin septembrie, pe Calea Victoriei, în București, pe o stradă laterală, blocată special pentru cei care voiau, cu nostalgie, să guste din aroma anilor '90 și mai încoace. Tot atunci anunțaseră cea mai mare petrecere marca Nostalgia. Nu puteam să lipsesc.
Ne-am cumpărat biletele din vreme și am anunțat pe toată lumea că vom fi acolo.
Surpriza a fost mare căci nu doar muzica m-a purtat înapoi în timp, dar toate colțurile amenajate remarcabil: sufrageria copilăriei mele, cu mileul de pe televizor și cu telefonul fix cu disc, alimentara cu rafturi pe care stăteau împrăștiate câteva sticle de ulei și câteva conserve, Tetris, strămoșul jocurilor portabile de astăzi, calculatoare și televizoare cât un sfert din cameră, cu purici cu tot, cei generați de semnalul slab de la antenă (în condițiile acestea am văzut cum echipa de fotbal a României a pierdut cu 2 la 0 în fața Suediei). Pentru toate am plătit cu file din Carnetul de cecuri pentru alocație.
Oameni de seama noastră, tineri... (de aici ar putea reieși că eu nu mai sunt tânără, ceea ce ar fi greșit; mă simt ca la 20 de ani!), adolescenți, toți au încercat să se încadreze în atmosferă: unele purtând uniforma școlară de atunci, cea cu carouri și cu șorțuleț albastru, alții alegând un sandviș cu parizer, dar toți cântând și dansând.
Povestind despre toate acestea, realizez că a fost un weekend în care mi-am construit noi amintiri. Rămâne de văzut în ce zi le voi accesa și mă voi bucura de ele.
În rest, o altă grijă a mea e să-l învăț pe Evan, băiatul meu, să-și creeze și el amintiri. Sper să fac parte și eu din cât mai multe din ele!
Spor la amintiri valoroase!